Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei

În mica pensiune de pe Riviera unde locuiam atunci, cu zece ani înainte de război {1}, la masa noastră a izbucnit la un moment dat o discuţie violentă care, brusc, ameninţa să degenereze într-o altercaţie furioasă, însoţită chiar de cuvinte injurioase şi pline de ură. Majoritatea oamenilor au o fantezie obtuză. Ce nu-i afectează direct, împungându-le ca o pană ascuţită simţurile, reuşeşte cu greu să-i emoţioneze; dar, dacă în faţa ochilor lor, în imediata apropiere a sensibilităţii lor se produce ceva, fie şi de mică importanţă, începe de îndată să clocotească în ei o pasiune nemăsurată. Atunci ei compensează indiferenţa lor obişnuită printr-o vehemenţă deplasată şi exagerată.